Postări populare

vineri, 21 iunie 2013

SENZAŢIONAL! MARCEL PRODAN NU SE ASCUNDE, nu o să-ţi vină să crezi unde a fost văzut IMPRESARUL BĂTĂUŞ IERI SEARĂ!

POSTAT: 21 Iunie 2013, Ora 11:08

Chiar dacă toată lumea credea că Marcel Prodan se ascunde în aceste zile pentru a fugi de reacţia oamenilor în urma scandalului iscat după ce a bătut-o pe Alexandra Stan, impresarul bătăuş pare să nu se mai ferească acum de ochii publicului.

Mai mulţi cititori Libertatea l-au văzut pe Marcel Prodan, ieri seară, în jurul orei 18, înotând în mare, în Mamaia, în dreptul hotelului Aurora. Prodan a intrat în mare într-o costumaţie total neobişnuită, îmbrăcat într-un tricou roşu şi pantaloni scurţi, şi cu ochelari de soare la ochi.
Mai mult, se pare că avocaţii lui Prodan au contactat poliţiştii şi i-au anunţat că ei se vor ocupa de tot ceea ce presupune dosarul deschis împotriva clientului lor.
Alexandra Stan a fost bătută crunt sâmbătă seara de managerul ei, în urma unor certuri în maşină, legate de bani. După ce a fost lovită, solista a coborât din mașină, discuția aprinsă a continuat și pe marginea drumului, managerul ei fiind la fel de agresiv ca și până atunci. Norocul vedetei a fost că exact în acel moment pe lângă ei a trecut un echipaj al poliției, care a salvat-o din mâinile agresorului.
După ce sâmbătă a snopit-o în bătaie, managerul acesteia a postat pe Facebook un anunț fals care să justifice absențele ei de la concertele programate pentru acel weekend.
”Alexandra Stan a fost implicată într-un accident. În prezent se recuperează. Vom reveni cu informații", a anunțat managerul pe pagina ei oficială de Facebook, fără a preciza despre ce fel de incident este vorba.


Mai mult: SENZAŢIONAL! MARCEL PRODAN NU SE ASCUNDE, nu o să-ţi vină să crezi unde a fost văzut IMPRESARUL BĂTĂUŞ IERI SEARĂ! - Vedete de la noi | Libertatea.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu